Consacrare în familie
În biserica din Şimand, judeţul Arad, bucuria întoarcerii la Dumnezeu a cinci suflete a prilejuit prezenţa în Sabatul din 22 mai 2010 a unui număr mare de credincioşi din bisericile apropiate, precum şi a numeroși oaspeţi. Au încheiat legământul cu Dumnezeu membrii a două familii: Voichiţa şi Ieremia Ghiban, Monica şi Remus Covaci insoţiţi de [...]
„De șapte ori – DA!”
Pentru biserica Salem din Arad, Sabatul din 15 mai 2010 a însemnat o adevărată sărbătoare a ,,legământului ” dintre Dumnezeu şi om, ocazie în care şapte suflete au spus din toată inima ,,Da” chemării Sale pline de iubire, intrând în apa botezului. Lucreţia, Lorena, Andreea, Mihai, Gabriel, Radu şi Gusti sunt cei care au luat [...]
Botez la Sânandrei
În Sabatul din 10 aprilie biserica locală din Sânandrei a găzduit botezul a trei persoane din districtul Timişoara III, iar o altă persoană a fost primită prin mărturisire de credinţă. Alături de Coşar Aniţa, Stoica Vasile, Şipoş Cornelia şi Olariu Gigi au ţinut să fie prezenţi rude, prieteni şi membri ai bisericii Timişoara „Speranţa”.
Programul serviciului [...]
Lângă Isus au găsit pacea sfântă!
Sâmbătă, 21 noiembrie 2009, la biserica A.Z.Ş. Salem-Arad a fost o atmosferă de sărbătoare. Simona, Brigitte, Larisa, Florin şi Paul au încheiat legământul cu Dumnezeu prin botez. Experienţa fiecăruia în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în hotărârea de a-L urma, au produs emoție și motivație în cei prezenţi la acest eveniment. Corul bisericii, soliştii Mia Iuga [...]
Bucuria legământului
În Sabatul din 14 noiembrie 2009 biserica din Șimand a avut bucuria să găzduiască un botez întreit. Au coborât în apa botezului: Stanciu Georgeta, Stanciu Florin şi Codrean Ana. Poeziile, imnurile fanfarei, cântările grupurilor vocale au fost darul tinerilor din Curtici, Macea, Șepreuș și Șomoșcheș pentru această sărbătoare. Mesajul spiritual a fost rostit de pastorul [...]
Botez la Ghioroc
În data de 31 octombrie în biserica adventistă din Ghioroc, jud. Arad, a avut loc un botez, primul după aproximativ șapte ani. Nouă persoane au luat decizia de a-și preda viața lui Dumnezeu. Una dintre surori, bolnavă, a fost botezată acasă, vineri seara, în prezența rudelor ei venite tocmai din nordul Moldovei.
Dintre cei nouă, patru [...]
Botez la Beliu
Sabatul din 24 octombrie a avut o importanță deosebită pentru comunitatea adventistă din Beliu. În acest Sabat dedicat creației, patru persoane (Aurora Manea, Florin Covaci, Nicolae Diș și Alexandru Sabău) au sărbătorit re-creerea inimilor lor pășind în apa botezului. Desfășurat într-o zi de octombrie călduroasă, botezul a fost oficiat de către pastorii Petru Hărdălău și [...]









