Sărbătoarea Creațiunii la biserica Salem – Arad

6. Creațiune - Salem

Sabatul din 24 octombrie a fost pentru biserica „Salem” din Arad o zi a reafirmării atașamentului față de Dumnezeul Creator. A fost un Sabat în care mesajul bucuriei pentru un asemenea Creator a fost exprimat prin muzică, poezie şi scurte alocuţiuni din partea invitaţilor.

Programul a avut două părți: prima dimineață între orele 9:00-12:30, iar după-amiaza între orele 15:00 și 19,00. Au prezentat scurte mesaje pastorii Cristi Toma, Ionică Herlea, Viorel Iuga (pastor în Biserica baptistă Speranţa din Arad) şi Gabriel Dragoş. Au cântat: soliștii Mia Iuga, Alina Negoşan, Ciprian Vasi şi Bogdan Ilisie, grupurile vocale ,,Aparte”, ,,Crescendo” şi quartetul feminin ,,Acord”. De asemenea, au participat corul de tineri din districtele Archiş-Beliu, corul de copii ,,Accord-junior”, corul de tineri şi corul mare al comunităţii Salem-Arad. O prezenţă binefăcătoare pentru suflet a însemnat şi participarea ,,Orchestrei de clopoţei” dirijată de Mariana Toma, a fanfarei din Nădălbeşti-Susani, precum şi a sorei Corina Herlea. În afară de cei enumerați, cei 400 de membri prezenți la această sărbătoare au înălțat nu mai puțin de 24 de imnuri.