Întâlnire cu Cerul deschis

În această perioadă instabilă în care firme, bănci şi inimi se închid, este ceva care ignoră mersul trist al acestei lumi şi insistă să rămână permanent deschis… Cerul…

În seara sabatului din 17 septembrie 2011 la Casa Sindicatelor din Arad a avut loc reuniunea muzicală „Cer deschis”. Acest eveniment a reunit Corul de cameră Înger Alb din Republica Moldova, Grupul bărbătesc Agape din Tg. Mureş, Grupul mixt Andante din Craiova și pe soliștii Luiza Spiridon și Vili Dulă.

Scopul declarat al reuniunii a fost acela de a contempla împreună Cerul mereu deschis spre veşnicie. Uneori acest fapt se întâmplă prin rugă, alteori prin zâmbet, de data aceasta printr-un evantai de muzică variată şi plăcută. Astfel, într-o seară călduroasă de sâmbătă, în fața a peste 800 de iubitori de muzică veniţi din multe colţuri ale conferinţei, prezentatorii Mădălina Stan şi Edy Căpitan au dezlănţuit cascada de imnuri  interpretate cu pasiune de cei invitaţi. Pe parcursul celor 20 de piese, cei prezenți au fost martorii interpretării plină de graţie a Corului ÎngerAlb, a vocilor pline de căldură şi har al soliştilor Luiza Spiridon şi Vili Dulă, al armoniei încântătoare a grupului Andante şi a jovialității şi îndrăznelii grupului Agape. Însă nici auditoriul nu s-a lăsat mai prejos, reverberând la refrenurile a două imnuri propuse, alăturându-se celor 38 de interpreţi şi pianişti iscusiţi de pe scenă. Înainte de încheiere, pastorul Narcis Ardelean a deschis Cartea pentru un mesaj spiritual și a condus adunarea în rugăciune de consacrare şi mulţumire.

Uşile sălii s-au închis după aproape trei ore de muzică inspiratoare însă îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această modestă dar frumoasă mostră al magnificei reuniuni finale al tuturor celor care iubesc cântarea şi …Cerul deschis!