Festivalul licuricilor – Cuvin

Sabatul din 15 mai 2010 a fost unul deosebit pentru licuricii din Conferinţa Banat, care au participat la festivalul intitulat „Creaţiunea”, cu mottoul „Iată că toate erau foarte bune” care a fost găzduit de biserica din Cuvin. Au fost prezenţi aproximativ 80 de licurici împreună cu instructorii lor.

În sabat de dimineaţă, pastorul Narcis Ardelean, directorul de tineret al Conferinţei Banat, a prezentat un mesaj devoţional adaptat după înţelesul copiilor, care a fost urmat de cântările prezentate de câteva dintre grupele de licurici prezente. La prânz, micii oaspeți ai bisericii au avut parte de o bogată masă de părtăşie, de la care n-au lipsit căpşunile şi cireşele recoltate chiar din grădinile gazdelor.

Programul de după-amiază a demonstrat talentul artistic deosebit al copiilor prin cântecele, poeziile şi scenetele prezentate în contextul tematicii festivalului. Punctul culminant l-a constituit „dezvelirea” unui modelaj din lut care îl reprezenta pe Adam, care a fost realizat de Ionel Indricău, un inimos instructor de exploratori din Cuvin.