Camporeea Licuricilor şi Exploratorilor “Iacov”
Duminică, 15 mai, s-a desfăşurat camporeea reunită a licuricilor şi exploratorilor din Conferinţa Banat. Pentru că anul acesta Iacov este personajul principal în activităţile cu tinerii, această camporee, intitulată “Iacov”, s-a concentrat pe fuga acestuia în Mesopotamia, la Padan-Aram.
Prin urmare, într-un cadru de poveste, oferit de drumul peste deal de la Cladova la Cuvin, cei aproape 500 de participanţi – licurici, exploratori, instructori şi părinţi - au putut să parcurgă şi ei drumul lui Iacov până la Laban. A fost un drum lung, presărat cu multe probe, însă toate acestea i-au ajutat pe copii să cunoască mai bine viaţa lui Iacov.
Deschiderea camporeei a avut loc la Biserica Adventistă din Cuvin, de unde s-a plecat spre Cladova în 5 autocare, urmând ca, pe grupe, să se parcurgă traseul pregătit pentru această ocazie. Copiii i-au cunoscut pe Isaac şi Rebeca, părinţii lui Iacov şi Esau. Ei au fost cei care i-au pregătit pentru călătorie, oferind fiecărui participant un toiag inscripţionat cu numele Iacov şi un mic “bagaj” – un carneţel cu date despre câteva plante pe care copiii urmau să le întâlnească pe traseu. Misiunea lor a fost să găsească aceste plante şi să lipească o frunză în acel carneţel, care mai trebuia completat şi cu datele a cel puţin şase noi prieteni pe care şi i-au făcut în această camporee.
Un moment special, care le-a plăcut foarte mult copiilor, a fost “Scara cerului” – ei l-au văzut pe Iacov dormind şi, aşa cum spune versetul din Geneza 28,12, “o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.”
Odată ajunşi la destinaţie, pe un platou întins, s-au făcut jocuri, s-a cântat şi a avut loc festivitatea de investire ca licurici şi exploratori, precum şi avansarea în grad a unor instructori. În locul acesta s-a ridicat o “piatră de aducere aminte” – un mic monument care marchează data acestei camporee şi la construirea căruia au contribuit toţi participanţii printr-o pietricică pe care au ales-o în timpul călătoriei.
Coborârea până la Biserica Adventistă din Cuvin s-a făcut într-un şir indian perfect, iar aici, înainte de plecare, toţi s-au putut bucura de bucate alese, pregătite cu grijă de către diaconia acestei biserici.
Pe tot parcursul acestei camporee copiii s-au putut bucura de natura pe care a creeat-o Dumnezeu, de un cer senin şi un soare minunat. La sfârşitul zilei se putea spune ca şi Iacov: “cu adevărat Domnul a fost în locul acesta!”.
Istoria lui Iacov va fi continuată în taberele din luna iulie pentru licurici şi exploratori, care vor avea loc la Nadăş. Vor fi ocazii speciale, cu multe momente şi activităţi frumoase, pregătite special pentru copii, de aceea vă încurajăm să vă înscrieţi cât mai repede la coordonatorul de zonă în slujirea copiilor din judeţul dumneavoastră.









