Școala Biblică de Vacanță la Sacoșul Turcesc
Cine a zis că şcoala nu e prietenă bună..cu vacanţa?? În luna iulie, timp de o săptămână, tinerii din comunitatea Timişoara 2 (Betania) şi tinerii din Sacoșul Turcesc, împreună cu pastorul Teofil Brânzan au demonstrat contrariul. Astfel au organizat la Sacoș Școala biblică de Vacanţă având ca temă viaţa unor importante personaje biblice. Am împletit cântul cu povestirile pline de învăţătură şi, nu în ultimul rând, cu jocul. Ne-am bucurat în fiecare zi de prezenţa unui număr mare de copilaşi. Sâmbătă dimineaţă, la programul festiv, aceştia nu au venit singuri, ci împreună cu părinţii şi bunicii, a căror inimă a fost ” inundată “de pacea şi liniştea din locul de închinare. Ne-am simţit onoraţi ca la un astfel de moment să-l avem alături de noi pe domnul primar: Koller Gabriel.
Iată că azi avem un nou motiv să-L lăudăm pe Acela care spunea: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi!… Împărăţia Cerului e a unora ca ei!”









